CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare
Art. 1. – (1) Prezentul cod reglementează totalitatea raporturilor individuale si colective de muncă, modul in care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum si jurisdictia muncii. (2) Prezentul cod se aplică si raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai in măsura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii. Art. 2. – Dispozitiile cuprinse in prezentul cod se aplică: a) cetătenilor români incadrati cu contract individual de muncă, care prestează muncă in România; b) cetătenilor români incadrati cu contract individual de muncă in străinătate, in baza unor contracte incheiate cu un angajator român, cu exceptia cazului in care legislatia statului pe al cărui teritoriu se execută contractul individual de muncă este mai favorabilă; c) cetătenilor străini sau apatrizi incadrati cu contract individual de muncă, care prestează muncă pentru un angajator român pe teritoriul României; d) persoanelor care au dobândit statutul de refugiat si se incadrează cu contract individual de muncă pe teritoriul României, in conditiile legii; e) ucenicilor care prestează muncă in baza unui contract de ucenicie la locul de muncă; f) angajatorilor, persoane fizice si juridice; g) organizatiilor sindicale si patronale.
CAPITOLUL II
Principii fundamentale
Art. 3. – (1) Libertatea muncii este garantată prin Constitutie. Dreptul la muncă nu poate fi ingrădit. (2) Orice persoană este liberă in alegerea locului de muncă si a profesiei, meseriei sau activitătii pe care urmează să o presteze. (3) Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească intr-un anumit loc de muncă ori intr-o anumită profesie, oricare ar fi acestea. (4) Orice contract de muncă incheiat cu nerespectarea dispozitiilor alin. (1)-(3) este nul de drept. Art. 4. – (1) Munca fortată este interzisă. (2) Termenul muncă fortată desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenintare ori pentru care persoana nu si-a exprimat consimtământul in mod liber. (3) Nu constituie muncă fortată munca sau activitatea impusă de autoritătile publice: a) in temeiul legii privind serviciul militar obligatoriu; b) pentru indeplinirea obligatiilor civice stabilite prin lege; c) in baza unei hotărâri judecătoresti de condamnare, rămasă definitivă, in conditiile legii; d) in caz de fortă majoră, respectiv in caz de război, catastrofe sau pericol de catastrofe precum: incendii, inundatii, cutremure, epidemii sau epizootii violente, invazii de animale sau insecte si, in general, in toate circumstantele care pun in pericol viata sau conditiile normale de existentă ale ansamblului populatiei ori ale unei părti a acesteia. Art. 5. – (1) În cadrul relatiilor de muncă functionează principiul egalitătii de tratament fată de toti salariatii si angajatorii. (2) Orice discriminare directă sau indirectă fată de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenentă natională, rasă, culoare, etnie, religie, optiune politică, origine socială, handicap, situatie sau responsabilitate familială, apartenentă ori activitate sindicală, este interzisă. (3) Constituie discriminare directă actele si faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferintă, intemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori inlăturarea recunoasterii, folosintei sau exercitării drepturilor prevăzute in legislatia muncii. (4) Constituie discriminare indirectă actele si faptele intemeiate in mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe. Art. 6. – (1) Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de conditii de muncă adecvate activitătii desfăsurate, de protectie socială, de securitate si sănătate in muncă, precum si de respectarea demnitătii si a constiintei sale, fără nici o discriminare. (2) Tuturor salariatilor care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul
la plată egală pentru muncă egală, dreptul la negocieri colective, dreptul la protectia datelor cu caracter personal, precum si dreptul la protectie impotriva concedierilor nelegale. Art. 7. – Salariatii si angajatorii se pot asocia liber pentru apărarea drepturilor si promovarea intereselor lor profesionale, economice si sociale. Art. 8. – (1) Relatiile de muncă se bazează pe principiul consensualitătii si al bunei-credinte. (2) Pentru buna desfăsurare a relatiilor de muncă, participantii la raporturile de muncă se vor informa si se vor consulta reciproc, in conditiile legii si ale contractelor colective de muncă. Art. 9. – Cetătenii români sunt liberi să se incadreze in muncă in statele membre ale Uniunii Europene, precum si in oricare alt stat, cu respectarea normelor dreptului international al muncii si a tratatelor bilaterale la care România este parte.
Mai mult download AICI
